miercuri, 7 august 2013

Tarta cu mure




S-au copt murele!

Poate doar pe alocuri. In tot cazul, aici la mine, in Haute Savoie, in zona de S-E a Frantei, pe malul lacului Leman, la 30 km de Geneva - s-au copt. Chiar in gradina restaurantului.

Frumos si aparte fruct si mura!...

Aici in Franta, "mura" (la mûre) este fructul murului (stiu ca suna poate un pic haios, dar asa e...), respectiv al latinescului Morus, din familia Moraceelor - si pe care noi il avem in limba romana ca ...DUD

Ei da! Sunt neamuri.  La murele pe care le stim si noi si le mai si spunem chiar asa, ei le spun, oficial, botaniceste "ronces" (in latina Rubus, din familia Rosaceelor).




De altfel, si in romaneste si in franceza, murele si dudele, pe langa aspectul foarte asemanator, au si cam acelasi gust... :o)

Francezii, desi au cuvant aparte pentru mura, (ronce comune) diferit evident de cel pentru duda, folosesc tot 'duda' - mûre - si pentru fructul arbustului care ne intereseaza pe noi acum. Oficial ii mai spun si mûre sauvage - dud salbatic, prin analogie cu aspectul atat de asemanator cu al dudei, sau mûron. Aici in Haute Savoie, dar si in zona francofona a Evetiei (la Suisse Romande) sau mai in nord in Nord-Pas-de-Callais fructul se cheama si meuron.
Este inrudit cu zmeura (framboise). De altfel francezii au si obtinut un hibrid, din incrucisarea celor 2 arbusti - la mure de Logan (Rubus Loganobaccus)...

Si noi si francezii folosim murele in general in deserturi (dulceata, sirop, jeleu sau inghetata ori sorbeturi) - dar eu v-as propune - cu alta ocazie insa - si un sos de mure care sa acompanieze o carne rosie sau un foie gras, de ce nu?... Alta data.

Insa mai putem folosi murele si in alt context, ca cel al medicinei alternative, naturiste - folosind frunzele uscate de mur in infuzie pentru tratarea inflamatiilor ORL, ori a unei diarei usoare sau pentru detoxifierea rinichilor!


Ca sa vezi... Porniram sa povestim de o minunata tarta cu mure si cand colo am ajuns la diarei usoare si detoxifieri renale... Doamne!...



Sa facem dara atunci o preafrumoasa

Tarta cu mure si frisca




Vom folosi urmatoarele ingrediente:


  • 300 g de aluat dulce de tarta (facut in casa sau cumparat de-a gata din supermarket - 'pate sablee') - va dau mai jos si indicatiile pt aluat - e mai simplu de cumparat, e adevarat - dar parca tot ne place mai mult sa stim ca l-am facut chiar noi...
  • 500 gr de mure (sau mai mult, depinde de dimensiunea tartei)
  • 250 ml smantana pt frisca (minim 30% grasime, va rog...)
  • 50 g de zahar pudra
  • strugurei rosii (sau merisoare) pentru decor.

Putem folosi fie o tava rotunda de tarte fie un inel pentru tarte. Aici la restaurantul unde ma aflu in treaba, folosim cu precadere inele. Asa vom proceda si acum la tarta noastra. Daca nu avem un inel cu dimensiunea de, sa zicem, 28 cm, putem folosi si o tava de tarta (cu peretii drepti sau ondulati), de aceeasi dimensiune.

 Gresam (ungem) suprafata tavii de copt in care asezam inelul (sau tava de tarta, daca nu avem inel) cu unt sau ulei - strat subtire. Aici am folosit un spray cu ulei - foarte practic pt asa ceva!



 Intindem aluatul in forma de tarta si il apasam sa se muleze corect pe fundul si peretii ei.










 Apoi, cu ajutorul unui sucitor, sau a unui cutit, indepartam surplusul de aluat.







Vom coace aluatul nostru de tarta cu bilute de coacere inauntru.
 





Acestea sunt niste bilute din ceramica avand rolul sa apese aluatul, sa nu-l lase sa se umfle / deformeze, in timpul coacerii la cuptor. Daca nu avem bilutele astea, folosim boabe de fasole sau samburi de caise sau de prune. Sau...pietricele - nu glumesc... Nu le vom aseza direct pe coca ci pe o foaie de hartie de copt.  Si coacem la 170-180 grade la cuptor, timp de 15 min.
Dupa 15 min, scoatem forma din cuptor, indepartam foaia de copt cu bilutele si lasam sa se raceasca aluatul (in forma).







Apoi, intr-un bol suficient de incapator, batem frisca lichida pana se incheaga binisor. Va recomand sa folositi un mixer electric si nu un tel...






E important sa folosim o smantana lichida pt frisca cu continut minim de 30% grasime. Odata ce s-a intarit frisca, adaugam si zaharul pudra si mai batem cateva secunde pentru o incorporare deplina.




Acum vom intinde jumatate din cantitatea de frisca obtinuta pe suprafata aluatului nostru de tarta.







Apoi incepem sa dispunem frumoasele mure pe suprafata tartei noastre cu frisca. Nu degeaba am spus frumoase. Vom folosi doar fructe frumoase, integre, nedeteriorate, lovite sau ofilite! Le vom aseza desigur cu varful in sus, una langa alta, inghesuite!




Si ar trebui sa arate cam asa. Apoi luam restul de frisca neutilizata si il punem intr-un poche de decorare (punga de patiserie) cu varf stelat larg - si incepem sa facem pe suprafata murelor noastre niste "rosaces" cum zic francezii, ca nu-mi vine echivalentul romanesc pe limba acum... Hai sa zicem ca niste flori, inflorescente... Vedem mai bine in poza: 

... pe care le vom decora cu strugurei rosii sau merisoare / coacaze rosii proaspete.

Hm?...Dragut, nu? Va asigur ca e un desert ex-ce-lent! Eu as alatura aici un vin rose demi-dulce rece-rece...


N-am uitat. Va dau si reteta pentru aluat. Ingrediente si indicatii tehnologice - nu mai facem acum si poze. Iata:

 Aluat dulce pt tarta

  • 250 g de faina
  • 125 g de unt (80-82% grasime)
  • 125 g de zahar tos
  • 1 vf de cutit de sare
  • 1ou
  • 1 plic de zahar vanilat
  • 1/2 plic de praf de copt
Punem intr-un bol adanc faina si untul taiat bucatele si incepem sa le amestecam, cu mainile goale. 
Facem apoi un "cuib" la mijloc, unde asezam zaharul, sarea, oul, zaharul vanilat si praful de copt. Continuam sa framantam, cu degetele, pana la omogenizare.
Intindem apoi coca obtinuta, tot de palme ne vom folosi - si o punem la rece cateva ore. Atentie! Nu facem exces de zel la omogenizare ori la turtirea aluatului cu palmele - pentru a nu deveni casant cand il vom intinde in forma de tarta!...



Dragilor, cam asta e cu tarta de mure! E simplu de facut, e buna si e tare aspectuoasa!

Succes, bon appetit si... pe curand!



duminică, 14 iulie 2013

14 iulie. Ratatouille

E 14 iulie.

Francezii isi sarbatoresc Ziua Nationala. Cu toate ca nu sunt eu fanul zilei lor nationale, prin prisma evenimentelor istorice care au generat-o - caci ei de fapt - poate singurii pe globul asta - au ales sa-si marcheze ziua nationala sarbatorind un genocid... Dar vorba unui amic, daca lor nu le pasa, ce treaba avem noi...Cam avem, ca le purtam admiratie pe multe planuri, asa ca nu ne e taman la indemana sa le trecem cu vederea gravele derapaje... Ma rog, de multe ii putem acuza noi pe francezi, dar nu neaparat si de moralitate...:)  In fine...Iata ca se nimereste ca astazi, fiind si eu un pic mai liber, sa mai scot capul si sa incercam o reintalnire.

Am fost certat ca de ce nu mai scriu pe blog. Adevarul este ca am un program destul de incarcat ce nu ma prea indeamna la socializare virtuala (ca de cea natur nici nu se prea pune problema...), in plus, am un net ce cade frecvent si ce misca cu o viteza cam de neluat in seama decat cu nervi... Dar iaca, incercam sa reluam.

Si ma reintalnesc cu voi si va povestesc despre un alt clasic al bucatariei franceze. 

Mai fac o paranteza, inainte de a purcede. Am fost chestionat ca de ce prezint retetele asa didacticist, cu atatea detalii, vorba aceea 'mura-n gura'?... Sa ne intelegem. Eu nu ma adresez aici colegilor de breasla. Ci prietenilor stiuti si nestiuti cu drag de bucatarit sau doar curiosi sa incerce si sa invete. Sa fiu iertat de par prea dascal sau prea cu amanunte povestesc. O fac ca sa se-nteleaga, pas cu pas, sa para simplu - dar nici nu-i complicat adesea - sa iasa totul bine, sa placa tot ce iese :). Si inca ceva mai vreau. Nu doar retete. Ci si poveste de retete. Sa stim de unde vine preparatul, un pic de istorie a lui, ca asa e fain la chestia asta cu gatitul si cu masa: o mancare buna are pe langa fazele gatirii ei si o poveste proprie, si un pahar de vorba si unul-doua de vin potrivit...

Na, la treaba acum.
Povestim azi si facem un strasnic

Ratatouille nicoise

Originea cuvantului "ratatouille" vine din dialectul occitan (de care am mai povestit intr-o postare precedenta cred) si anume ratatolha. Il gasim ca atare ('ratatouille') in toate limbile, inclusiv in engleza.
Originea preparatului o regasim in zona provensala si a Nicei. La origine, cuvantul 'ratatouille' desemna inca de pe la 1778 un ragout heteroclit. Abrevierea rata  desemna in jargonul militar, cazon un amestec de fasole verde pastai si cartofi, mai apoi de legume variate si de carne grasa. - alimentul de baza intr-o cantina militara - simplu, usor de preparat si satios.

In compozitie intra felii/cubulete/bucatele de legume gatite, in principal vinete, ceapa, dovlecei, ardei, rosii si usturoi. Ca orice reteta 'generica' (fara denominatie controlata) nu exista o lista precisa de ingrediente si cantitati - ci doar principii de respectat. De aceea o vom gasi si cu legumele taiate felii dar si cubulete sau bastonase (julienne), cu proportii diferite intre ingrediente - functie de zona sau de fiecare restaurant in parte.
Ca principii de respectat, exista doua metode de gatire: fie gatim legumele impreuna, deodata, fie pe rand, separat, leguma cu leguma. Aparatorii traditiei provensale, precum marii maestrii bucatari Verge sau Gedda sustineau rumenirea sau chiar prajirea legumelor una cate una si coacerea ardeilor la flacara pentru indepartarea pielitei si dobandirea acelui minunat gust al ardeiului copt - stim cu totii despre ce e vorba...:)

In zilele noastre, ratatouille-ul este servit ca preparat de insotire pe langa o carne de exemplu, dar poate fi de asemenea propus ca fel principal - in acest caz fiind acompaniat de orez sau doar de paine.
  Cu ce vin il putem insoti?
Traditional, acestor  legume suntem sfatuiti sa le alaturam un vin rose (de ex de Provence) sau un vin rosu de Pays d'Oc, dar chiar si unul alb precum un Saint Joseph (AOC) - ca sa ne pastram in zona de origine.

Variante europene. Gasim preparatul si in tarile apropiate Marii Mediterane sau variante foarte asemanatoare. De exemplu 'samfaina' catalana sau 'tombet'-ul mallorchez sunt variante ale ratatouille-ului francez. Versiunea malteza se numeste 'kapunata' - si este foarte asemanatoare cu cea franceza - se serveste cu ardei copti alaturi. In bucataria italiana se cheama 'peperonata' (ardeiul e in proportie dominanta); varianta siciliana se cheama 'caponata', cea spaniola - 'pisto', cea ungureasca 'lecso', la noi si la bulgari avem 'ghiveciul' :), la greci gasim 'briami' - aceasta contine insa si cartofi. La sarbi si croati intalnim o varianta de 'ghiveci' - 'Djuveci' - cu fasole verde pastai si cu orez pe langa celelalte legume, iar la turci gasim ratatouille-ul prezentat ca umplutura a vinetelor coapte in cuptor - sub numele de 'Imam bayaldi'. 


Chef Thomas Keller, american, a popularizat o varianta contemporana a acestui preparat - le confit byaldi -  pe care o putem regasi in filmul de animatie (credeati ca nu-l pomenesc?... Pai se putea?...)  atat de indragitul Ratatouille...


Dar gata cu povestile, haideti la treaba...

Eu prefer si va propun varianta cu legumele taiate bucatele, cubulete. Alegerea mea este cu cubulete mici-mici, cam pana in jumatate de cm latura. Daca nu va ies asa micute, au cam acelasi gust si cu o latura de 1 cm, cred... :) Cum vreti voi.

Si ne trebuie cam asa, pentru o adunare de vreo 8 persoane - masa frumoasa, cu prieteni alesi pe spranceana - nu gasim atatia?...Hm... Pai ne ramane atunci si de supliment sau pentru a doua zi - caci e foarte buna si rece - am uitat sa va spun cred.





  • 250 g de ceapa
  • 500 g de ardei verde si rosu
  • 500 g de vinete
  • 500 g dedovlecei (albi sau zucchini)
  • 1 kg de rosii coapte bine
  • 1 buchet garni (cimbru, dafin / ierburi de Provence)
  • 5 catei de usturoi
  • busuioc proaspat (in lipsa de proaspat, folosim si uscat)
  • ulei de masline
  • sare
  • piper

 

 

Maruntim ceapa, ardeii, vinetele si dovleceii. Eu ardeii i-am facut un pic mai bastonase aici...













Rosiile le oparim cateva secunde in apa clocotita ca se le putem despielita usor, apoi le 'vaduvim' de samburi si zeama - iar pulpa o taiem si pe dansa cubulete.


 
Intr-o tigaie / cratita calim in ulei de masline ceapa si ardeii...













... si apoi adaugam si dovleceii, vinetele si rosiile.









Asezonam apoi - sare si piper.










Adaugam acum si le bouquet garni precum si usturoiul maruntit.








Punem un capac si lasam sa freamete vreo 20 de minute, dupa care scoatem buchetelul pomenit si adugam busuiocul taiat marunt sau firicele (in caz ca-i verde, bun...).  Si gata!









Servim cald sau rece. Dupa voie, dupa pofta...


Sa fiti spornici!

Bon appetit si sper ca pe curand!




















duminică, 7 aprilie 2013

Haute-Savoie, j'arrive! Patru clasice savoiarde

Inainte de a va propune retetele, va anunt cu bucurie ca ma intorc in Franta. Bucuria e desigur una profesionala.

Plecatul si statul departe de casa, de familie, de viata ta obisnuita - nu e prilej de bucurie. Se mai compenseaza doar daca ce faci acolo unde te indepartezi de tot ce e drag, te imbucura.

Or, cum zic si in antet de blog, la cuisine est un acte d'amour, citand dintr-un foarte respectat restaurator cum zic francezii, Nicholas de la Celle. E prilej de bucurie daca o faci cu iubire si/sau din iubire.

Si ma intorc unde am inceput periplurile mele galice, in Haute Savoie, pe malul lacului Leman (sau Lac Geneve, cum ii spun elvetienii), frontiera dintre cele doua tari trecand, in zona, exact prin millocul lacului...





http://www.youtube.com/watch?v=jjmDzUeZvZI

Situata intre frontierele cu Italia la sud si Elvetia la nord  - Savoia, acum teritoriu francez, odinioara italian  - e partea de sud est a hexagonului galic. 
Împreună cu departamentul Haute-Savoie au format Ducatul Savoia ai carui duci in urma obtinerii coroanei Sarde au devenit unii din cei mai puternici sefi de stat din peninsula italiană. In perioada revolutiei si a primului Imperiu francez,  Savoia este atasata Frantei iar teritoriul departamentului Savoie face parte din departamentul Mont-Blanc. În 1814 Ducatul Savoia este restituit Regatului Sardiniei dar in perioada unificarii Italiei, Franta recuperează Ducatul Savoia si Comitatul Nisa drept compensare pentru ajutorul acordat trupelor italiene. În regiune este organzat un plebiscit, populatia ducatului algând să se alature Frantei în ciuda unei puternice miscari de neutralitate si a unor relatii deosebite cu Elvetia. Este ultimul teritoriu metropolitan atasat Frantei.

E un teritoriu tipic de munte, de Alpi, gasind laolalta si peisaje coplesitoare si patrimoniu istoric, obiceiuri, statiuni de ski, balneare... dar si o bogata gastronomie: Raclette, Fondue, Diots au vin blanc,  Farçon, Gâteau de Savoie ...  si multe altele.

Bucataria savoiarda este simpla, rustica si hranitoare: climatul este aspru ca atare hrana trebuind sa fie satioasa; este bazata in mod esential pe produse traditionale locale, generoase, adaptate rigorilor climatului montan. 
Retetele, atat de cunoscute de turisti azi,  sunt stravechi dar adaptate instrumentarului actual - cum ar fi aparatul pentru raclette. Astfel, de exemplu, raclette se "practica" desigur din vechime:  pe langa foc, facut pe sol, se mancau cartofi copti in jar sau intr-un vas cu putina apa, cu bucatele de branza topita pe varful cutitului, in foc, picurata apoi pe cartoful cald... Tot astfel, este o practica straveche sa topesti niste cas in tigaia cu cartofi sau in supa. Fondue-ul, in schimb, e clar ca pare o reteta mai a zilelor noastre - caci taranii, muntenii nu aveau pe atunci ingredientele necesare unei bune reusite (casul lor de pe vremuri era unul slab, obtinut din laptele deja smantanit si degresat pentru obtinerea untului)... Dar, mai ales, le lipsea altceva: conceptia noastra de astazi ca masa este nu doar actiunea de hranire a corpului, ci si un moment de convivialitate intre prieteni, familie, dupa o zi de munca... sau de ski ori drumetie montana! Pentru taranul stravechi  mancarea era doar hrana. 

Printre retetele tipice exista un trio esential:  Fondue, Berthoud si Tartiflette, dar si o multime de de alte retete, cum ar fi: Croûtes au fromage, Le gratin montagnard, La poêlée montagnarde, Le reblochon farci, Les saucisses au vin blanc (sau diots), Tarte au reblochon...
 Ca deserturi, putem aminti : Le gâteau de Savoie, Les rissoles,
Le sabayon, Les oeufs à la neige sau La confiture de lait.

Acum va voi prezenta trio-ul amintit,  Fondue, Berthoud si Tartiflette  dar si un desert Gâteau de Savoie.

Sa purcedem.


Fondue savoyarde




Reteta originala, cea pe care v-o prezint,  reclama 3 tipuri de branza, specifice zonei de origine. Daca insa noi nu gasim in comertul nostru ingredientele originale, putem incerca sa le inlocuim cu altele existente pe piata. Dar sa o facem constienti ca produsul finit, va fi totusi departe de preparatul original...

Pentru 4 persoane avem nevoie de


. 200 g de beaufort

. 250 g de emmental

. 250 g de comté

. 1 paine rustica

. 1 catel de usturoi

. 200 ml de vin alb sec

. 100 ml de rachiu de cirese
   piper

Si facem asa:
Taiem painea in bucatele potrivite unei imbucaturi.
Indepartam cu un cutit crusta branzeturilor. Le radem pe ochiurile mari ale unei razatoare clasice.

Curatam usturoiul si frecam cu el interiorul vasului in care vom topi branzeturile. In mod traditional se folosesc vase din ceramica rezistenta la temperaturi mari ('caquelon' ).
Taiem apoi usturoiul marunt si il lasam in vas. Turnam vinul alb si sec.
Punem vasul pe plita (nu direct pe flacara) si, la aparitia primelor bule de fierbere, adaugam branzeturile rase.
Le lasam sa se topeasca, pe un foc mediu, amestecand mereu in forma de 8, cu o lingura de lemn. Fondue-ul trebuie sa aiba o consistenta lisa si sa nu fiarba deloc.
Adaugam - cu generozitate - piper si varsam si rachiul acolo.
Amestecam.
Se serveste la masa pe suport cu flacara, pentru a mentine compozitia fierbinte, respectiv lichida. Vom aseza vasul pe mijlocul mesei, pentru a fi la o distanta / apropiere egala de fiecare vesel conviv!... A nu se uita furcutele specifice cu coada lunga si cosul cu bucatelele de paine.
Fiecare mesean isi va inmuia bucatica de paine infipta in furcuta in fondue, scotand-o in intregime imbracata in branza sos...



Sfat: daca intampinati dificultati in "legarea" compozitiei, dizolvati o lingurita de amidon de porumb intr-un pic de vin si varsati-o apoi in compozitie!

  

 As alatura aici un vin alb sec, de Savoia, poate? :)

_______________________________________________________ 
Mai departe.


BERTHOUD





Pentru 4 persoane, vom folosi:


 . 800 g cas d'Abondance

 . 12 cartofi mari

 . 750 ml de Apremont (vin alb de Savoie) sau alt vin alb sec

 . 1 catel de usturoi

 . 1 varf de cutit de nucsoara

 . sare si piper proaspat macinat


Si facem asa:



 - Frecam cu usturoiul 4 ramechine - boluri ceramice pentru portie individuala.

 - Taiem casul lamele si le repartizam in ramechine

 - Turnam si vinul in ramechine.

 - Piperam cu generozitate.

 - Gratinam in cuptor 10 min, urmarind sa obtinem o crusta rumena

 - Se serveste cu cartofii fierti in coaja sau copti la cuptor.

De insotire, vom servi fie acelasi vin folosit si la gatire, fie un rose cu note fructate si usor acidulate. Dar desigur nici un vin rosu cu tanin suplu nu ar face o nota discordanta in peisaj...


----------------------------------------------------------------------------

Si,  cea care incheie trio-ul vedeta...inainte de desert...


TARTIFLETTE







Tartiflette este o reteta pusa la punct in anii 80. 1980! O reteta moderna. Dar inspirata dintr-un preparat cu adevarat traditional numit "la pela" - care era un gratin de cartofi, ceapa si cas, facut intr-o tigaie cu un maner foarte lung, numita 'pela' in dialectul provensal. Reteta a fost lansata pe piata in anii 80 de catre Sindicatul Interprofesional al Casului  Reblochon (ei da!... exista chiar si asa ceva...) pentru a favoriza vanzarea vestitului cas...

Numele retetei. tartiflette deriva din numele dat cartofului in dialectul savoiard - 'tartifla', termen regasit insa si in cel provensal - 'tartifle'.


Pentru 4 persoane avem nevoie de:



. 1 kg de cartofi  (un chef savoiard ti-ar indica si soiurile adecvate... Roseval sau Belle de Fontenay...)

. 1 cas Reblochon (in jur de 500 gr)

. 200 g de kaizer afumat

. 2 cepe

. sare grunjoasa

. sare fina

. piper


Si facem astfel: 



 - Spalam si frecam bine sub jet de apa cartofii

 - Ii punem la fiert in coaja in apa deja clocotinda, cu sare grunjoasa si ii fierbem pana cand cutitul va strapunge usor cartoful

 - Ii scoatem si ii lasam sa se raceasca.

 - Curatam si taiem marunt cepele.

 - Incalzim o tigaie si (fara ulei) rumenim kaizerul si ceapa tocata, 2-3 min, la foc mediu

 - Preincalzim cuptorul la 200-210 grade Celsius

 - Curatam casul Reblochon de crusta si il taiem lamele.

 - Decojim cartofii raciti si ii taiem felii in grosime de 5 mm si ii dispunem intr-un strat in vasul / tava de gratin ce va merge in cuptor.

 - Adaugam deasupra o parte din amestecul de caizer cu ceapa (pe care l-am scurs de surplusul de grasime). Asezonam cu sare si piper.

- Acoperim cu un strat de lamele de Reblochon

- Repetam operatiunea (terminand obligatoriu cu un strat de cas), pana la epuizarea ingredientelor.
- Introducem vasul la cuptor si il tinem cam 25 min, pana ce casul de deasupra va capata o nuanta rumena, aurie.

 Se serveste imediat - acompaniata de o salata usor usturoiata! Si un vin alb sec, sprintar si fructat!



--------------------------------------------------

En fin, si desertul!


GATEAU DE SAVOIE










 Straveche prajitura!...

Gateau de Savoie a fost inventata in 1358, la Chambery, unde contele de Savoia Amedeo al VI lea il primea la masa pe suzeranul sau (Savoia inca nu era teritoriu francez...) - imparatul Carol al IV lea, de Luxemburg.
Amedeo ii cere patiserului sau Pierre de Yenne sa conceapa un desert, o prajitura fina, usoara ca o pana, ca un fulg, cu care sa-l cucereasca pe imparatul sau...
Pierre a avut initial ideea sa bata indelung galbenusurile de ou cu zahar pana la albire, si de a face si mai pufoasa compozitia apoi incorporand albusurile batute spuma si faina... Si se nascu astfel Le gateau de Savoie!...


Reteta s-a mai 'perfectionat' in timp gratie cofetarilor Massialot - in sec XVII, respectiv Menon - in sec XVIII, intrand in compozitie arome (zeama de lime, scortisoara, flori de portocal...) si zahar pudra - prajitura devenind compania ideala la ceai.



E simpla, fina... si usor de facut!

Ne trebuie, pentru o tava care sa bucure 8 persoane:

- 6 oua

- 250 g de zahar pudra
- 150 g de faina

- 1 lamaie

- unt - cam cat o nuca


Si facem asa:



 - In primul rand, incalzim cuptorul la 150 grade Celsius..

 - Ungem cu unt in intregime vasul, tava in care vom coace prajitura si apoi il pudram cu zaharul pudra. Astfel vom avea o usoara crusta crocanta la prajitura, la finalul coacerii.



 Daca cuptorul e cald si vasul pregatit, trecem la compozitie.


 Vom avea nevoie de doua vase - adanci si rotunde.
In primul vom pune albusurile, in celalalt - galbenusurile. Cel cu albusurile il punem imediat la frigider. Spuma de albusuri va creste mult mai bine daca albusurile sunt reci-reci! Puneti si telul la frigider! :)
 Stoarceti lamaia si adaugati zeama la galbenusuri - fara samburi, s'il vous plait!...
Adaugati si zaharul pudra si bateti compozitia cu telul sau mixerul, pana la o usoara albire.
Adaugati si faina si amestecati pana la omogenizarea completa.


Acum scoateti albusurile de la rece si bateti-le spuma cu un pic de sare. Atentie sa nu va iasa o spuma prea tare - trebuie sa fie ... supla!

 Adaugati apoi cam un sfert din cantitatea de spuma la compozitia de galbenusuri, zahar, lamaie si faina si incorporati-o incet, cu o marisa sau o lingura de lemn. Continuati apoi cu restul de albusuri. Operatiunea se face incet, cu atentie, pentru o omogenizare perfecta, mentinand cat mai pufoasa si aerata compozitia.

Varsam apoi totul in tava de copt si o introducem la cuptor, unde o vom lasa un sfert de ora la 150 grade, apoi crestem temperatura la 180 - pentru restul perioadei de coacere - in jur de 30 min. Functie de talia vasului si supletetea compozitiei, durata de coacere poate varia. Cea mai buna metoda de verificare a gradului de coacere este, desigur, inteparea cu o scobitoare sau a unui cutit a compozitiei. Acesta trebuie sa iasa curat, fara urme de aluat.


Lasam apoi sa se raceasca inainte de a scoate prajitura din tava. Apoi pudram cu zahar pudra suprafata.





Servita ca o gustare, companionul ideal ar fi un ceai Earl Grey - iasomia va parfuma lejer prajitura. Sau, pentru copii, poate cu o ciocolata lichida ar fi un si mai mare rasfat!



 Servita ca desert la masa, insotiti-o cu un rose demi-sec usor efervescent - va fi o sarbatoare!






 Ne mai citim si de prin Haute-Savoie, j'espere!...


Bon appetit! ... si pe curand.












 







 


sâmbătă, 30 martie 2013

Magret de canard


Pentru tot restul lumii (care conteaza) azi e Sambata Mare, inaintea Duminicii Pastelui. 
Urez tuturor cititorilor mei din lumea care conteaza CRISTOS A INVIAT! Cu sarbatoare si bucurie!
 


In mod traditional, adica conform traditiei iudaice / biblice, de Pasti se gateste si consuma Miel.

Ma iertati ca nu ma inregimentez traditiei astazi... Poate de Pastele imediat urmator, adica peste o luna... :)  Mai vedem.

Cum eu pe aici incerc sa va familiarizez cu preparate (mai mult sau mai putin) clasice frantuzesti, astazi va propun un piept de rata. Sau, cum spun prietenii gali, ce sarbatoresc, alaturi de lumea care conteaza, Pastele - un "magret de canard".

"Magret" - cuvantul, nici macar nu e, de fapt,  curat francez. Vine din dialectalul occitan 'magre' care este un file de carne slaba, macra (oare 'macra', a noastra, nu tot de acolo sa vina?... sa ne lamureasca lingvistii) - deci: un file decupat din pieptul unei gaste sau rate ingrasate (indopate, saracile...) - aceeasi gasca sau rata ce ne serveste atat de bine la obtinerea clasicului confit sau a minunatului foie gras.
Ca sa nu ramanem in ceata apropo de dialectul occitan: poate gresesc, cand spun 'dialect'. Limba occitana sau langue d'oc, este o limba romanica vorbita in partile sudice ale Frantei, Les Vallees occitanes, in Guardia Piemontese din Italia, in Val d'Aran din Spania si pe la Monaco...

... sa revenim insa la gastele si ratele noastre.


Desi preparatul pare sa fie un clasic, cunoscut de cand lumea, 'magret'-ul este o inventie totusi recenta. In mod traditional, rata se pre-gatea confiata (adica un proces de coacere la temperatura mica 80-90 grade timp indelungat 4-5 ore - imi cer iertare celor care cunosc deja toate aceste detalii - sper insa ca prind bine celor mai putin avizati dar curiosi...). Deci, traditional, rata se gatea confiata, mai putin, mai rar intreaga.
Trebuie sa-i multumim D-lui Andre Daguin, Chef la Hotel de France in Auch (departamentul Gers) - care a fost primul ce a imaginat aceasta modalitate de a gati pieptul de rata, in ... 1965, intr-o reteta cu piper verde.

Putand sa fie crud, uscat sau afumat, taiat in felii subtiri, se serveste cel mai adesea in sange sau rose, dupa ce a fost gatit la grill, la tigaie sau la cuptor. Eu la restaurant optez pentru varianta tigaie + cuptor. Aici insa, la acesta reteta va propun doar cuptor.

Hai insa la treaba, ca v-am obosit cu teorii si istorii. Si gatitul e relaxant! Mai ales daca il facem pe un fond muzical adecvat  (http://www.youtube.com/watch?v=Tm88QAI8I5A)  si... cu un pahar de vin alaturi... Rosu.

Deci, 

Magret de canard roti



Ne trebuie, pentru o cina in  doi, sau un pranz, cam asa:
2 piepti de rata
2 catei de usturoi
sare
piper





Incepem prin a cresta partea cu grasime a pieptului, cu cutitul, in forme de romb. Le puteti face ca in imagine, sau taieturi mai dese - romburi mai mici.
Apoi saram si piperam pe toate partile.
Strecuram apoi pe sub stratul de grasime cate un catel de usturoi, la fiecare piept.
Asfel pregatiti, ii punem la rece cam o ora, sa se cunoasca bine unul cu altul - pieptul cu catelul...
Ii scoatem apoi de la rece si ii asezam unul peste altul, cu partile de grasime inspre exterior.
Si incepem sa legam 'pachetul' ca pe o friptura. Pornim de la un capat, cu un nod simplu.
Facem apoi o bucla din sfoara...
... prin care vom trece pieptul...
... si strangem bine sfoara. Repetam apoi miscarea, pana ajungem sa legam in intregime pachetul nostru de piepti de rata.
Incheiem cu un alt nod si taiem apoi surplusul de sfoara.
Punem apoi pachetul in vasul care va merge la cuptor. Aici am folosit un vas de sticla termorezistenta, dar se poate foarte bine folosi si o tava metalica. Vom tine carnea 15 min la cuptor, la 250 grade temperatura.
Cam pe la jumatatea timpului, eliminam grasimea topita din vasul de coacere...
apoi adaugam un pahar de apa, langa rata - si mai prelungim coacerea cu vreo 10-15 min.
Scoatem apoi pachetul pe o planseta si il lasam sa se odihneasca vreo 4-5 min.
Ne apucam apoi si taiem cu o foarfeca legatura de sfoara.
Despartim apoi cei doi piepti...
si ii taiem in felii subtiri. Ar trebui sa fie 'in sange'.

Pe post de garnitura insotitoare eu v-as propune niste cartofi felii trasi la tigaie si tapetati un pic apoi cu patrunjel tocat, sau niste ciuperci de padure trase si ele la tigaie in putin unt, sare si piper si plouate apoi cu niste esalote tocate marunt...

Iata magret-ul cu cartofi:

In mod traditional, pe langa rata asta francezii  beau un vin rosu de calitate. Poate fi un Bordeaux (graves, listrac-médoc, moulis-en-médoc, haut-médoc, médoc, saint-estèphe, fronsac), sau un vin nobil din sud-vest (cahors, madiran, buzet), ori unul din Valea Rhône-ului (cornas, saint-joseph, gigondas, lirac, châteauneuf-du-pape,irancy ).

Eu unul am optat pentru un Sirah de Recas, "Cocosul dintre vii" 2010- exceptional!

Bon appetit... si pe curand!